Rep románul

Sărăcia apasă, singur în lume,
Lupta de zi cu zi, nu văd sfârșitul.
Urăsc munca, dar trebuie să mă trezesc dimineața,
În fiecare zi la fel, dar trebuie să merg mai departe.

Ceasul sună, nu vreau să mă trezesc,
Corp obosit, suflet gol, pregătindu-mă.
Cafea în mână, ies pe ușă,
Pe autobuz toată lumea obosită, gri și ezitantă.

Șeful țipă, dar în mintea mea e liniște,
Facturi pe masă, și în fiecare zi noi plângeri.
În mine încă pâlpâie o flacără liniștit,
Fiecare zi supraviețuire, fiecare minut o probă de forță liniștită.

Lumea mă frânge, fiecare zi o nouă luptă,
Dar nu renunț, chiar dacă greutatea rămâne.
Aceasta este viața, lupta este zilnică,
Dar inima mea știe: va fi altceva, adevărat.

Sărăcia apasă, singur în lume,
Lupta de zi cu zi, nu văd sfârșitul.
Urăsc munca, dar trebuie să mă trezesc dimineața,
În fiecare zi la fel, dar trebuie să merg mai departe.

Ziua mea e lungă, orașul e un zid rece,
Fiecare pas greu, dar nu mă opresc, stau pe picioare.
Prietenii departe, familia încă departe,
Singurătatea e un zid care mă înconjoară, puternic și ferm.

Salariu mic, vise mari,
În fiecare zi supraviețuire, sub presiune stau.
În mine trăiește focul care nu se stinge,
În fiecare dimineață mă ridic din nou, pentru că nu am altă alegere, cu sufletul meu.

Doar eu și betonul, niciun prieten, niciun zgomot,
Fiecare minut presiune, orașul sub greutatea lui.
Facturi, muncă, rutină – aceasta e lupta vieții,
Pași rapizi, mintea puternică, nu mă va opri colțul.

Sărăcia apasă, singur în lume,
Lupta de zi cu zi, nu văd sfârșitul.
Urăsc munca, dar trebuie să mă trezesc dimineața,
În fiecare zi la fel, dar trebuie să merg mai departe.